Petrecerea de Crăciun a companiei, 2022

Poate unul dintre cele mai așteptate momente din an, petrecerea de Crăciun a companiei, a fost mereu prilej de bucurie și distracție. În ani ce au trecut, pandemia ne-a răpit acest moment mult așteptat. Fiecare companie a încercat, în felul ei, să găsească metode și soluții cât mai inventive, pentru a marca acest moment, iar petrecerile de Crăciun ale companiilor s-au mutat în mediul online, însă n-au avut nici pe departe strălucirea petrecerilor când ne întâlneam față în față.

De ce sunt importante petrecerile de Crăciun?

În fiecare zi din an suntem ca niște albinuțe și ne focusăm pe task-urile zilnice, interacționând doar cu o parte dintre colegi și departamente. Interacțiunea, de cele mai multe ori, constă în discuții despre proiecte, deadline-uri, meeting-uri, și altele care țin strict de job.
Petrecerea de final de an aduce împreună toată compania, angajați, dar și middle și top management-ul. Toată lumea este prezentă, iar veselia și voia bună ”it’s a must”. Este momentul în care uităm tot ce a fost greu în anul care a trecut, marcăm reușitele și privim cu încredere spre noul an. De asemenea, este momentul când interacționăm cu toți oamenii din companie, reușim să-i cunoștem mai bine și, poate, să întelegem care este rolul lor în companie și, de ce nu, să legăm prietenii frumoase.

De ce să alegi Palatul Noblesse pentru Petrecerea de Crăciun a companiei?

Palatul Noblesse, palatul din inima Bucureștiului, își începe povestea la 1881, fiind una dintre primele clădiri construite în stil eclectic din București, și poartă semnătura celebrului arhitect, Alexandru Săvulescu, semnătură ce o găsim și pe planurile Muzeului Național de Istorie, plus multe case, clădiri, dar și biserici.
Este cunoscut faptul că în casele acelor vremuri, boierii, negustorii, bancherii, țineau baluri și serate, la care participa toată lumea bună a orașului. Palatul Noblesse nu putea fi o excepție. Ajuns în proprietatea bancherului Leon Berkowitz, acesta a transformat parterul în sediul de protocol al bancii Berkowitz, iar la balurile organizate de acesta, din sălile palatului răsuna muzica vremurilor respective, iar oamenii se veseleau dansând și povestind.
Principalul puncte de atracție, centrul distracției, este Sala Baroque, o sală reprezentativă pentru palat. Piesele originale le găsim la orice pas, de la stucaturile de pe tavan, până la tocărie. Semeață se ridică într-un colț soba din teracota, adusă special din Germania. O superbă pictură își face simțită prezența pe tavanul înalt al sălii, reprezentând o alegorie a artelor: muzica, teatrul, literatura și pictura. Covorul de marmură completează frumos această sală.
Cu siguranță aici petrecerile de Crăciun își vor găsi cadrul cel mai potrivit.

Tot ce îți trebuie pentru petrecerea de Crăciun a companiei

În primul rând ai nevoie de o temă. Fie că optezi pentru o tematică de film, care este încă la mare căutare (Great Gatsby și Casa de Papel sunt în topul preferințelor), pentru un bal mascat, așa cum se ținea pe vremuri sau pentru ceva mai inedit, Black & White Party, Christams Circus sau Christmas Around The World.
După tematică va trebui să găsești locația pentru petrecerea de Crăciun. Da, Palatul Noblesse este acel loc în care temele de mai sus se potrivesc perfect. În plus, este situat în centrul Bucureștiului, aproape de Piața Universității (sunt doar 5 minute de mers pe jos de la stația de metrou Unversitate), vă pune la dispoziție și o parcare privată, un event planner dedicat și o echipă de super specialiști, pregătiți să vă transforme ptrecerea de Crăciun într-o petrecere de neuitat.
Entertainment-ul jocă și el un rol foarte important. Fără muzică sau momente artistice, o petrecere de Crăciun nu este completă. Puteți opta pentru un DJ sau pentru un band live, pentru un moment de stand up comedy, de dans sau close up magic.

Meniul va trebui să respecte tema aleasă, iar recomandarea pentru acest gen de petreceri este un bufet suedez, care să cuprindă preparate diferite, potrivite pentru toate gusturile și dietele.
Pare simplu, așa-i?
Pentru a scăpa de griji și pentru a-ți eficientiza timpul, apelează cu încredere la specialiștii Palatului Noblesse. Noi vom fi alături de tine, pas cu pas, și vom propune cele mai avantajoase soluții, care să respecte tematica aleasă și bugetul tău.
Te așteptăm la Palat. Anul acesta petrecerea de Crăciun a companiei va fi magică.

Locatii premium pentru botez in Bucuresti
Candy bar botez

Partajeaza acest articol