Criza din 1931: De la haosul economic la sacrificiul Băncii Berkowitz
Banca Berkowitz a fost mult timp un pilon al sistemului financiar românesc, cunoscută pentru soliditatea sa financiară. Frații Ely și Adolf Berkowitz, directorii băncii, erau considerați printre cei mai bogați oameni din România și dețineau o impresionantă avere imobiliară, evaluată la peste 605 milioane de lei. Mai mult, familia Berkowitz deținea o șesime din acțiunile Băncii Naționale a României (BNR), ceea ce ar fi trebuit să le confere o poziție strategică în lumea financiară.
În august 1931, banca a fost nevoită să-și închidă porțile din cauza unor retrageri masive de depozite, declanșate de pierderea intrării capitalului german. De asemenea, retragerea creditelor germane, parte a unui fenomen mai larg în regiune, a accelerat colapsul băncii.
Astfel, pe 19 august, Banca Berkowitz a emis un comunicat prin care a garantat că „toate depozitele vor fi plătite integral” și a prezentat o listă detaliată a bunurilor imobile, indicând soliditatea patrimonială a instituției.
Potrivit unui document care pare a fi un buletin de știri sau un raport emis de Agenția Telegrafică Evreiască (Jewish Telegraphic Agency – J.T.A.), datat 21 august 1931: ’’A avut loc o întâlnire a principalilor deponenți, unde s-a prezentat un raport privind termenii conveniți între reprezentanții deponenților și bancă pentru plata depozitelor. O listă a proprietăților imobile deținute de bancă și de directorii săi, frații Berkowitz, a fost citită, indicând că banca are peste 135 de milioane de lei în proprietăți imobile, iar frații Berkowitz dețin încă 470 de milioane de lei, totalizând 605 milioane de lei. În plus, Banca Națională oferă un credit de 130 de milioane de lei. Prin urmare, s-a convenit ca toți deponenții cu depozite de până la 150.000 de lei să primească plățile imediat. Cei cu depozite de peste 500.000 de lei vor primi plățile în decurs de un an, iar cei cu peste un milion de lei, între unu și doi ani’’.
Potrivit aceluiași raport al Agenției Telegrafice Evreiești din 21 august 1931, editorialul unui ziar din Chișinău, respectiv publicația „Unzor Zeit” exprimă ‚’’uimirea că Banca Berkowitz a fost lăsată să intre în dificultăți și sugerează că nu i s-a acordat ajutor pentru că actualii directori ai Băncii Naționale nu au dorit să sprijine o bancă evreiască. Banca Berkowitz există de 60 de ani și era una dintre cele mai solide instituții financiare din țară. Frații Berkowitz erau printre cei mai bogați oameni din România. Familia deținea o șesime din acțiunile Băncii Naționale. Cu toate acestea, când banca a avut nevoie de un credit de 100 de milioane de lei pentru a face față panicii, i s-a cerut să acopere întreaga sumă cu averea personală a fraților’’.
În aceeași publicație se sugerează că această cerință a fost discriminatorie, deoarece alte bănci, aflate în situații similare, au primit ajutor din partea Băncii Naționale fără condiții similare. Editorialul conchide că atitudinea discriminatorie a fost cauzată de originea evreiască a băncii și a fondatorilor săi.
Cu alte cuvinte, într-un climat antisemit în creștere, această apartenență a devenit un impediment, iar cerințele impuse de Banca Națională au fost percepute ca o modalitate de a împiedica supraviețuirea instituției.
Excepționalitatea cazului Berkowitz
Comparând cu băncile salvate, este evident că dimensiunea, rolul strategic și originea etnică au jucat un rol major în deciziile BNR. Dacă Banca Berkowitz: era percepută ca „marginală” în sistemul economic, nu avea legături puternice cu statul sau elita politică, și, mai ales, dacă era asociată unei minorități etnice, atunci lipsa intervenției BNR devine mai ușor de înțeles în contextul politic și economic al vremii. Din toate aceste considerente, Banca Berkowitz ar fi fost într-o poziție vulnerabilă pe mai multe fronturi.
Solicitarea unei garanții atât de extinse, care să implice întreaga avere familială, poate fi interpretată în mai multe feluri: lipsă de încredere extremă în solvabilitatea băncii – fie BNR putea considera că Banca Berkowitz era extrem de vulnerabilă sau prost administrată, astfel încât orice împrumut ar fi fost extrem de riscant, fie solicitarea unei garanții totale ar fi fost o încercare de a minimiza riscul pentru BNR; atitudine discriminatorie – este posibil ca BNR să fi aplicat standarde mai stricte decât în cazul altor bănci „românești” într-un context de antisemitism latent, această cerință putând reflecta o atitudine discriminatorie, fie implicită, fie explicită; presiuni politice sau economice externe sau o intenție implicită de a refuza sprijinul.
Politicile selective ale BNR din acea perioadă reflectau atât priorități economice, cât și tendințe discriminatorii, influențate de contextul național și internațional. În timp ce unele bănci primeau sprijin condiționat, dar fără cerințe stricte de garanții, în cazul Băncii Berkowitz s-a cerut o garanție totală cu averea familiei, o abordare mai degrabă excepțională. De asemenea, retragerea capitalului german în 1931, care a afectat inclusiv Banca Berkowitz, poate fi interpretată și prin prisma politicii antisemite din Germania, care începeau să influențeze relațiile financiare internaționale.
Povestea Băncii Berkowitz: O oglindă a vremurilor tulburi
În spatele ușilor închise ale Băncii Berkowitz, care fusese timp de șase decenii, un simbol al stabilității financiare în București, se ascunde mai mult decât un episod de criză financiară. Este o poveste despre curaj, sacrificiu și identitate, o fereastră deschisă către o epocă marcată de tulburări economice și sociale. Destinul acestei instituții nu este doar despre cifre și pierderi, ci despre oameni, decizii grele și contextul unei lumi în schimbare.
Prăbușirea băncii din 1931 devine, astfel, o oglindă a unei societăți sfâșiate între modernitate și prejudecăți, între speranță și instabilitate. Este o călătorie în timp, către o perioadă în care România, aflată la răscruce, căuta să-și definească drumul în mijlocul furtunilor economice globale.
Dincolo de drama personală a fraților Berkowitz și de contextul antisemitismului care câștiga teren, povestea băncii ne oferă și o lecție valoroasă despre rezistență și integritate. Prin ea, înțelegem mai bine nu doar trecutul, ci și mecanismele prin care istoria se repetă și ne provoacă să învățăm din greșeli.
Autor: Carla Giaca
