Povestea băncii Berkowitz
Criza din 1931: De la haosul economic la sacrificiul Băncii Berkowitz (partea I )
Anul 1931 a fost unul de cotitură pentru București și întreaga Românie. Într-o perioadă marcată de instabilitate economică globală, șocurile politice interne și tensiunile sociale crescânde au transformat capitala României într-un punct focal al crizelor financiare și sociale. Această epocă a fost dominată de urmările Marii Crize Economice din 1929, care a zguduit sistemele economice din întreaga lume, inclusiv România. Astfel, în 1931, capitala României, oraș cu o viață vibrantă și dinamică, a fost marcată de tensiuni politice, frământări sociale și incertitudine economică. În acest context, sistemul bancar românesc, inclusiv instituții financiare de tradiție precum Banca Berkowitz, a fost supus unor presiuni extraordinare.
Contextul politic și social
În urma Marii Crize Economice din 1929, România, ca multe alte țări, a intrat într-o recesiune profundă. Agricultura, coloana vertebrală a economiei românești, s-a prăbușit, iar șomajul a crescut vertiginos. Aceste dificultăți au alimentat nemulțumirea publică și au creat un mediu favorabil populismului.
Pe scena politică, România era condusă de o monarhie constituțională, cu Regele Carol al II-lea urcat pe tron în 1930. Carol al II-lea revenise în țară într-un moment de tensiune politică, după ce renunțase inițial la tron în 1925. Domnia sa a fost controversată, fiind marcată de relații tumultuoase cu partidele politice și de dorința de a-și centraliza puterea.
Climatul social din București reflecta această atmosferă de incertitudine economică și politică. Orașul era un amestec de influențe occidentale și tradiții locale. În timp ce elitele frecventau teatrele, cafenelele elegante și cluburile de lux din centrul capitalei, sărăcia din mahalale contrasta puternic cu această opulență. Mulți muncitori și țărani migrați în oraș se confruntau cu dificultăți economice majore, iar nemulțumirile sociale începeau să erupă.
Căutarea unui țap ispășitor în vremuri de criză
În același timp, antisemitismul câștiga teren, alimentat de criza economică și de retorica populistă a mișcărilor naționaliste și xenofobe aflate în ascensiune. Comunitatea evreiască, una dintre cele mai influente din București, era adesea ținta atacurilor politice și mediatice, iar succesul unor oameni de afaceri evrei, atrăgea frecvent acuzații nedrepte. În căutarea unui țap ispășitor, comunitatea evreiască, implicată în comerț, finanțe și industrii urbane, era frecvent portretizată în discursul public ca fiind responsabilă pentru dificultățile economice ale populației majoritare. Această atitudine era susținută de stereotipuri negative deja existente, o legislație discriminatorie (începând cu anii 1920, în România au fost promovate politici care limitau accesul evreilor la anumite profesii și instituții, un exemplu notabil fiind numerus clausus aplicat în învățământul superior, care limita numărul studenților evrei admiși în universități) și o propagandă de presă antisemită.
Antisemitismul nu era doar un fenomen românesc; el câștiga teren în întreaga Europă în anii 1930, alimentat de ascensiunea regimurilor fasciste în Germania (unde Hitler devenise cancelar în 1933) și Italia (sub Mussolini). Ideologiile antisemite erau importate și adaptate la contextul local din România.
Economia Bucureștiului în 1931 și criza bancară
Criza economică globală din 1929 a lovit România cu o întârziere de câțiva ani, dar în 1931 efectele sale devastatoare erau pe deplin resimțite. Principalele sectoare economice, în special agricultura, au suferit prăbușiri masive ale prețurilor, afectând economia de ansamblu a țării. Exporturile agricole, în special grâul, erau la un minim istoric, iar țăranii și muncitorii industriali se confruntau cu șomaj și sărăcie.
În București, centrul financiar al țării, efectele crizei au fost vizibile în instabilitatea bancară. Capitala găzduia numeroase bănci private, iar prăbușirea acestora avea consecințe directe asupra economiei locale. Deponenții, temându-se de falimente, își retrăgeau banii masiv, provocând efecte în lanț. Unele bănci reușeau să supraviețuiască, sprijinite de intervenții guvernamentale sau de Banca Națională a României, însă altele, precum Banca Berkowitz, s-au prăbușit, în condițiile în care deciziile de salvare erau adesea influențate de factori politici, economici și, uneori, etnici.
Concret, câteva exemple de bănci salvate de BNR în acea perioadă: Banca Comercială Română (BCR) – una dintre cele mai mari și influente bănci din România, având legături puternice cu statul și elitele politice; Banca Agricolă – dedicată sprijinirii agriculturii, un sector vital pentru economia României, care era predominant agrară, Banca Românească – o instituție financiară importantă pentru clasa de mijloc și micii întreprinzători; Banca de Credit Funciar și Industrial – instituție care finanța dezvoltarea industrială și proiectele de infrastructură, sectoare strategice pentru modernizarea României.
Motivațiile salvării acestor bănci au fost multiple: dimensiunea și importanța sistemică, legăturile cu statul și elitele politice (băncile cu conexiuni politice puternice sau care erau parțial deținute de stat aveau mai multe șanse să fie salvate), rolul strategic în economie (instituțiile financiare implicate în agricultură, industrie sau comerț exterior erau considerate cruciale pentru dezvoltarea economică a României) sau originea etnică (băncile deținute de români aveau un avantaj în fața celor considerate „străine” (evreiești, germane, maghiare etc.) din cauza politicilor de „românizare” promovate în perioada interbelică).
În contrast, unele bănci din București și din întreaga țară nu au reușit să supraviețuiască crizei. Cele mai multe dintre acestea erau bănci mici, locale sau de familie, care nu aveau suficiente lichidități sau sprijin instituțional pentru a rezista crizei. Majoritatea băncilor prăbușite erau instituții financiare de dimensiuni reduse, concentrate în zonele rurale, care aveau o bază de clienți limitată și erau extrem de vulnerabile la retragerile de depozite sau la lipsa accesului la capital. Iată câteva exemple notabile de bănci prăbușite:
- Banca Marmorosch Blank (1931-1933): Deși nu a falimentat oficial în această perioadă, colapsul său a fost unul dintre cele mai spectaculoase și simbolice, din cauza dimensiunii și influenței sale. Problemele financiare ale băncii au devenit evidente în această perioadă, deși criza completă a survenit mai târziu.
- Bănci locale și rurale: O mare parte din băncile afectate erau instituții mici, locale, cum ar fi băncile cooperative și bănci de familie. Nu există date precise și complete care să indice numărul exact al băncilor care au falimentat în acea perioadă. Sursele disponibile menționează în general prăbușirea mai multor bănci la nivel național, fără a specifica detalii despre sediul acestora. De exemplu, în județul Arad, au fost raportate falimente ale unor bănci locale, precum Banca Economică S.A. Nădlac și Banca Economică S.A. Semlac.
Autor: Carla Giaca