În anii sfârșitului de secol XIX, între 1870 și 1900, într-o epocă în care Bucureștiul fremăta sub fiorii Belle Époque, iar Palatul Noblesse își desfășura seratele cu o eleganță desăvârșită, se ivea în peisajul monden un personaj de o distincție rară: Mihail Ion Văcărescu, cunoscut sub pseudonimul său rafinat, Claymoor.
Descendent al ilustrei familii Văcărescu, Claymoor a fost primul cronicar monden al României, un adevărat arbiter elegantiarum al înaltei societăți bucureștene.
Născut în 1842 sau 1843, Claymoor și-a început cariera ca ofițer de cavalerie, însă adevărata sa vocație l-a purtat spre saloanele strălucitoare ale capitalei, unde a devenit o prezență indispensabilă. Prin condeiul său, paginile ziarului L’Indépendance Roumaine prindeau viață, descriind cu un farmec inegalabil balurile fastuoase, recepțiile diplomatice și seratele artistice care animau Bucureștiul acelor vremuri.
Reședința de pe Strada Sfinților, nr. 7, era un astfel de loc unde eleganța și rafinamentul se întâlneau în fiecare seară. În sălile sale somptuoase, luminate de candelabre sclipitoare, se adunau personalități marcante ale vremii, iar muzica și dansul se împleteau într-o armonie desăvârșită. Claymoor, cu ochiul său ager și spiritul său fin, surprindea în cronicile sale fiecare detaliu, de la rochiile doamnelor, adevărate opere de artă, până la conversațiile spumoase care animau serile.
Claymoor: Cronicarul Eleganței și Vocea Bucureștiului Belle Époque
Stilul său era inconfundabil, presărat cu umor fin și adjective alese cu grijă, menite să contureze atmosfera vibrantă a evenimentelor. Figurile de stil se împleteau cu descrieri minuțioase, oferind cititorilor o imagine vie a societății bucureștene. De exemplu, într-o cronică despre un bal desfășurat la reședința familiei Berkowitz, Claymoor ar fi putut scrie:
„Ah, cât de poetică era viața în acele vremuri! În splendida sală de bal a reședinței din Sfinților 7, fiecare detaliu conspira să creeze o scenă desprinsă parcă dintr-o operă lirică. Sub lumina diafană a candelabrelor, care împrăștiau reflexii de cristal pe pereții ornamentați, eleganța se transforma în spectacol. Doamnele, asemenea unor flori rare, își etalau toaletele de o delicatețe care sfida orice descriere.
Sclipirea rochiilor, cusute cu mătăsuri fine și împodobite cu perle sau broderii complicate, nu era doar o dovadă a gustului rafinat, ci și o declarație subtilă de statut. Fiecare pas, fiecare zâmbet purta cu sine o poveste. Șoaptele discrete despre originile dantelei sau ultimele tendințe aduse de la Paris treceau de la o grupă de doamne la alta, într-o simfonie de foșnete de tafta.
Domnii, în fracuri impecabile, nu rămâneau mai prejos. Pantofii lor lustruți până la perfecțiune reflectau lumina în așa fel încât ai fi spus că pășeau pe un covor de stele. Cravatele erau nodate cu o precizie care sfida gravitația, iar conversațiile lor – un amestec de complimente subtile și anecdote bine ticluite – adăugau un strat de rafinament serilor. Se întreceau în galanterii și spirit, etalând o elocvență care stârnea chicoteli și roșeață pe obrajii domnițelor.’’
Claymoor, cu ochiul său ager și stilul său cameleonic, reușea să surprindă esența fiecărui detaliu în cronicile sale. „Doamna E., într-o rochie de un albastru safir, părea că aduce cu sine liniștea unei mări tropicale. Își plimba grațios evantaiul, lăsând în urmă un parfum discret de violete, în timp ce domnul C., faimos pentru poveștile sale savuroase, ținea un întreg grup învăluit în hohote de râs.”
În mijlocul acestei parade de eleganță, însă, se nășteau mici momente de umanitate, detalii care transformau cronicile lui Claymoor în adevărate tablouri vivante: un domn care scăpa un pahar de șampanie pe pantofii proprii, o doamnă care își ajusta discret trenul lung al rochiei pentru a evita un accident. Totul era consemnat cu umor fin și o ironie blândă care nu rănea, ci doar colora paginile. Și muzica! Valsul venețian, acompaniat de arcușurile fermecate ale cvartetului, oferea cadrul sonor perfect pentru aceste momente de grație. Se dansa cu o naturalețe studiată, iar privirile schimbate între parteneri spuneau povești pe care doar candelabrele ar fi putut să le păstreze secrete.
Prin scrierile sale, Claymoor nu doar că documenta evenimentele mondene, dar reușea să transpună cititorul în mijlocul acțiunii, făcându-l părtaș la strălucirea și farmecul epocii. Casa familiei Berkowitz, cu arhitectura sa impresionantă și atmosfera sa rafinată, era adesea scena acestor povești, un loc unde istoria și eleganța se întâlneau într-un dans al timpului.
Astăzi, privind înapoi spre acele vremuri, ne putem imagina cum, sub pana talentată a lui Claymoor, Palatul Noblesse prindea viață în paginile ziarelor, rămânând astfel eternizat în memoria colectivă ca un simbol al rafinamentului și al vieții mondene bucureștene. Iar noi, cititorii de astăzi, nu putem decât să ne lăsăm purtați de cuvintele sale, într-o călătorie fascinantă în timp, spre o epocă în care eleganța și bunul gust erau la loc de cinste.
Autor: Carla Giaca