Povestea unui arhitect – Alexandru Savulescu

Născut în 1847, la Mehedinți, Alexandru Săvulescu a făcut parte din prima generație de arhitecți români, cu studii de arhitectură în Franța. Săvulescu a fost promoția anului 1874 a Școlii de Belle Arte din Paris, la clasa profesorului Ginain. Este arhitect între anii 1874 și 1895 iar apoi obține Diploma, devenind Arhitect Diplomat. Între timp este medaliat la Expoziția de Arhitectură de la Paris din anul 1881. Cu siguranța că acest succes i-a adus pe lângă recunoaștere și multe comenzi în țară.
Reședința din strada Sfinților 7 a proprietarului Ioan Pascu a fost primul proiect de care s-a ocupat tânărul Săvulescu, după ce a fost medaliat la Paris. Dacă ar fi să-i încadrăm opera sa în ansamblu, Alexandru Săvulescu a fost cucerit de eclectismul francez, pe care l-a abordat în toate proiectele ale. A abordat un tip de arhitectură eclectică, cu variație planimetrică în funcție de program. Armonie între decorul exterior și cel interior, cu un repertoriu preluînd multe elemente ale clasicismului. La clădirile publice a pus accentul pe monumentalitate și funcționalitate.
Profesionalismul său l-a propulsat pe Alexandru Săvulescu în postul de architect în cadrul Ministerului Instrucțiunii Publice și Cultelor, devenind și președinte al Societății Arhitecților Români în perioada 1895-1902.
Printre cele mai cunoscute lucrări ale sale se numără Palatul Poștelor și Telegrafului, actualul Muzeu Național de Istorie a României, Palatul Comunal din Buzău, Biserica Amzei, dar și multe școli și licee în București și în țară, fiind, de asemenea, și unul dintre fondatorii Școlii de Arhitectură din București. Stilul său este unul aparte, denumit generic eclectic, dar în care regăsim elemente tradiționale bizantine, românești, franceze, această îmbinare ducând cu gândul la o varietate a stilului Art Nouveau.

Actualul Palat Noblesse a fost construit în 1881, la scurt timp după ce arhitectul s-a întors de la Paris. Este una dintre principalele locuințe în stil eclectic construite în această zona, cea a Moșilor și a Cartierului Evreiesc. Clădirea este reprezentativă pentru perioada de sfârșit de secolul XIX, fiind una dintre construcțiile care au contribuit la denumirea Bucureștiului drept „Micul Paris”.