Meniu
Meniu
Meniu
Începuturile afacerii Berkowitz în București le putem plasa aproximativ în același timp cu primii ani de domnie ai domnitorului Carol I. Undeva între anii 1868-1872 s-au pus bazele casei Berkowitz. Plasarea în timp o datorăm unui document oficial din 7 decembrie 1931, unde se menționează „trecutul pe piață de peste 60 de ani a Băncii Berkowitz”. O altă sursă reduce timpul de viață la mai puțin de 60 de ani. Publicistul francez Frédéric Damé este singrul care face o mică istorie a băncii Leon Berkowitz în cartea sa Bucarest en 1906. El spune: „Banca L.Berkowitz, condusă azi (1906) de frații Elly, Adolph și Max Berkowitz, ca proprietari, a fost înființată în anul 1880 de Leon Berkowitz tatăl, care, la început, nu făcea decât operațiuni de scont, însă datorită progresului acestor operațiuni, a înființat banca și s-a asociat cu fiii săi, Elly, Max și Adolph Berkowitz, pe care i-a condus până în anul 1903, când s-a retras pentru a ceda conducerea celor trei asociați de astăzi”.
Așadar, începând din anul 1903, frații Max, Elly și Adolph Berkowitz s-au ocupat de banca L.Berkowitz. Anul 1903 este în același timp și anul în care Leon Berkowitz cumpără de la Ioan Pascu reședința din strada Sfinților nr.7, pe care o amenajează după gustul său. O retragere foarte frumoasă și elegantă a unui bătrân bancher, într-o reședință nouă, departe de lumea dezlănțuită a afacerilor.
Oficial, Banca L.Berkowitz va fi înființată însă mult mai târziu. Adevărul îl aflăm dintr-o adresă semnată de cei trei frați în anul 1931, cu prilejul cererii „concordatului preventiv”. Aflăm cu acest prilej că „banca Leon Berkowitz a fost înființată în anul 1926 sub formă de societate anonimă și a succedat vechii firme în nume colectiv Leon Berkowitz, bancher care s-a lichidat prin efectul constituirii noii societăți. Timp de mai multe decenii, vechea casă de bancă Leon Berkowitz, a stat printre primele întreprinderi de acest fel, nu numai onorându-și punctual angajamentele, dar a contribuit în cea mai largă măsură, atât la crearea diverselor instituții de credit, care au consolidat situația economică a României dinainte de război(primul război mondial n.m.), cât și susținând puternic comerțul țării în timpul celor mai grele crize, care s-au abătut asupra pieței, în cursul acestui lung șir de ani” Crahul bursier început în toamna anului 1929 a afectat puternic multe firme românești, însă banca L. Berkowitz a fost printre foarte puținele care nu și-au mai revenit, care nu au mai putut fi salvate în ciuda măsurilor luate de Banca Națională a României în acest sens: concordatul preventiv de trei ani și perioada de grațiere de cinci ani.
Falimentul băncii a însemnat un adevărat dezastru pentru frații Berkowitz, care în ciuda anilor de grațiere nu au reușit să echilibreze pozitiv afacerea familiei. Elly Berkowitz moare înainte de anul 1933, iar la 10 iulie 1936 îi urmează Max Berkowitz. Cu numai cinci zile înainte de declararea oficială a falimentului însă știind deja rezulatul sentinței. Adolf moare pe 25 mai 1939.